Stresul nu poate fi evitat, poate fi gestionat !

Stresul  | Psiholog Emilia Stoian

Stresul

Cuvantul stres este unul dintre cei mai utilizati termeni in psihologia actuala.

Stresul este un raspuns nonspecific al organismului la exigentele mediului. El reprezinta reactia unui organism a carui stare de bine este amenintata si care nu are un raspuns imediat pentru a combate amenintarea respectiva. Este un sindrom general de adaptare nonspecifica, ce poate sa apara in orice tip de boala sau stimulare psihica, la care subiectul se poate adapta sau nu.

Stresul este legat de viata, deci nu poate fi evitat. Sindromul general de adaptare evolueaza in trei faze:

  1. stadiul de alarma – reactia de alarma conduce la activarea unei regiuni cerebrale, regiunea hipotalamica; mai multe sisteme isi modifica modul de functionare, printr-o activitate excesiva (ex. neurotransmitatorii: adrenalina, dopamina, serotonina).
  2. stadiul de rezistenta – daca stimulii stresanti persista, se va manifesta sindromul general de adaptare la stresori.
  3. stadiul de epuizare – hipofiza anterioara si cortexul suprarenal isi pierd capacitatea de secretie adaptativa.

Stresul are multiple origini:

  • stresul de supravietuire cu alternativa „lupta sau fugi”;
  • stresul legat de o suprasarcina a evenimentelor din viata: doliu, divort, promovare, somaj; stresul venit din interior: griji si probleme relationale;
  • dependenta de stresul placut (senzatii tari): cautarea limitelor extreme si a pericolelor; stresul legat de mediu: zgomot, multime, poluare; munca in exces, in timp scurt.

La omul primitiv, sindromul de raspuns tip „lupta sau fugi” avea o valoare de supravietuire, deoarece il pregatea sa actioneze. Aceste forme de raspuns se manifesta inca la om, insa interzic lupta sau fuga. Cultura il obliga pe omul actual sa adopte alte strategii decat reactii primitive, provocand astfel o suferinta psihologica si fizica.

Specialistii disting trei tipuri de stres:

  • stresul fiziologic – corespunde fenomenelor neurohormonale sau neuroumorale si tisulare;
  • stresul psihologic – reprezinta aprecierea subiectiva a unei situatii considerata drept stresanta, care va antrena raspunsuri fiziologice; stresorul nu este de dorit si este perceput ca o amenintare in functie de semnificatia pe care individul o confera situatiei si de caracteristicile emotionale; capacitatile individuale de adaptare si de stapanire sunt esentiale la un astfel de raspuns, deoarece ele permit atingerea unei faze de ajustare (coping);
  • stresul social – corespunde rupturii unei unitati sociale (cuplu, familie) sau a unui sistem social.

Stresul are consecinte atat in plan psihic, cat si in plan somatic: anxietate, depresie, boli endocrine ( boala Basedow), boli metabolice (diabetul zaharat, obezitatea, anorexia), boli infectioase (zona zoster, hepatita epidemica cu virus A – expresia populara „a dat in galbinare de atata suparare”), tulburari psihosomatice (hipertensiune, cefalee etc.), boli psihosomatice (astm, ulcer gastric, colon iritabil, enuresis, eczeme, rinita spasmodica).

Adaptarea la stres sau coping strategy poate urma procese diferite:

  • actiune directa asupra amenintarii prin evitare, atac sau expunere;
  • acoolul, tranchilizantele, drogurile, care pot fi utilizate pentru a atenua efectele psihologice si fizice ale stresului;
  • in prima faza, pot fi folosite mecanisme cognitive imediate: negarea stresului sau a stresorului, evitarea, cautarea unei sustineri sociale, practicarea distantarii, reevaluarea situatiei intr-un mod pozitiv.

Adaptarea variaza in functie de efectul emotiilor asupra mediului inconjurator. Astfel, furia suprima amenintarea sau o anuleaza, culpabilitatea repara amenintarile referitoare la ceilalti si favorizeaza un comportament social responsabil, anxietatea evita un potential pericol, tristetea ne permite obtinerea unei sustineri si iesirea, cu ajutorul celorlalti, dintr-o situatie care ne depaseste, speranta permite activitati sustinute de obisnuinta si adaptare.

In momentul in care mecanismele de aparare sunt depasite, se poate recurge la urmatoarele modalitati de gestionare:

  • sustinere sociala: corespunde unei prime forme de ajutor cautat in randul cunoscutilor sau a persoanelor special pregatite sa ii ajute pe altii (asistenti sociali) ori prin meditatii (religie) inainte de a recurge la o terapie structurata;
  • gestionarea emotiei: medicamente, relaxare;
  • gestionarea problemei: ansamblul de tehnici de rezolvare a problemei care incearca sa modifice aprecierea cognitiva a stresorului si mecanismele cognitive ce sustin o gestionare deficitara a stresului.

Gestionarea stresului, in functie de caz si de posibilitatile practice, se poate concentra asupra unuia dintre cele trei niveluri sau le poate combina pe acestea.